Cum ajungi?
Situata pe coasta de vest a Turciei, la 90 de km sud de Izmir, Kusadasi este recunoscuta ca fiind una dintre cele mai frumoase statiuni turcesti. Un sejur in Kusadasi este alegerea ideala pentru petrecerea vacantei. Kusadasi, una dintre principalele destinatii de vacanta ale Turciei, reprezinta un mediu excelent pentru a va petrece un concediu de neuitat.
Numeroasele plaje cu nisip fin si ape calde si cristaline confera o atmosfera linistita, dar si posibilitatea de a participa la o serie de atractii turistice. Windsurfing, ski-nautic, navigare, volei de plaja sunt cateva alegeri din multitudinea de activitati pe care vi le recomandam. Dupa lasarea serii, irezistibilele cafenele si restaurante aflate de-o parte si de alta a bulevardului brazdat de palmieri, devin neincapatoare.
Cu avionul
Odata cu venirea verii, agentiile de turism organizeaza chartere spre destinatii insorite, printre care si Kusadasi. Curse saptamanale pleaca de pe aeroportul Henri Coanda si aterizeaza pe aeroportul international Izmir. Durata calatoriei este de aproximativ 2 ore. De la aeroport, poti lua autocarul spre hotelul ales.
Cu autocarul
Autocarul este o alta alternativa pentru a ajunge la Kusadasi. Agentiile de turism ofera curse saptamanale catre Kusadasi,preturile incep de la 60 de euro. Calatoria dureaza aproximativ 18 ore. Unele autocare fac un popas la Canakkale, de unde se ia ferry-boat-ul spre Kusadasi.
Cu masina
Foarte multi turisti prefera sa mearga cu masina personala pentru a face economie. Distanta dintre Bucuresti – Kusadasi este de 1324 km si poate fi parcursa in aproximativ 18 ore. Cea mai recomandata ruta este: Ruse – Istanbul – Ankara – Izmit – Canakkale – Izmir – Kusadasi.
Cand sa vizitezi?
Kusadasi are o clima tipic mediteraneeana cu veri calduroase si ierni blande, oferind un sezon turistic foarte lung. Statiunea este scaldata in razele soarelui 300 de zile pe an. Kusadasi, una dintre principalele destinatii de vacanta ale Turciei, reprezinta un mediu excelent pentru a va petrece un concediu de neuitat.
Primavara si toamna sunt recomandate pentru turisti care vor un sejur linistit si nu agreeaza soarele puternic.
Toamna tarziu,sfarsitul lui octombrie,chiar inceputul lui noiembrie in Kusadasi inca se mai poate face plaja.
Unde sa te cazezi?
Ofertele de cazare sunt diversificate, de la vile cochete si primitoare, la hoteluri de 5 stele cu piscine private si toate serviciile incluse, reusind sa satisfaca si cei mai pretentiosi turisti.
Daca bugetul este restrans, va recomandam hotelul Yonca 3*, situat la 5 km de centrul orasului Kusadasi si la 300 m de plaja, in zona Long Beach. Hotelul este curat si pune la dispozitia turistilor 60 camere dotate cu TV, seif, telefon, minibar, dus. Camerele sunt echipate cu living, bucatarie complet echipata, dormitor si baie. Pretul unui sejur de 7 nopti, fara transport si fara masa incepe de la 85 euro si ajunge pana la 140 euro, in varf de sezon.
Hotelul Sozer 3* este situat pe plaja din Kusadasi, in apropiere de centrul statiunii si de marele bazar. Hotelul are 90 camere confortabile si decorate intr-un stil simplu. Camerele sunt dotate cu paturi duble, baie, uscator de par, tv si aer conditionat. Unele camere au vedere la mare. Pretul unui sejur de 7 nopti, cu autocar si demipensiune incepe de la 190 euro si ajunge pana la 250 euro, in varf de sezon.
Unde sa mananci?
In timp ce ti se serveste cina, este o adevarata incantare sa vezi cum vin si pleaca din portul maritim Setur din Kusadasi, yacht-uri si barci intr-o imagine panoramica a apusului de soare. Restaurantele va propun diverse produse proaspete din peste si fructe de mare, dar si preparate culinare internationale.
Mancarea turceasca este o combinatie inedita intre bucatariile din Asia Centrala si din Orientul Mijlociu. Preparatele traditionale sunt: meze(aperitive din carne, legume sau fructe), kebab, dolma (sarmalute din foi de vita sau legume umplute cu nuci de pin sau coacaze), gozleme(un fel de paine, cu diverse umpluturi: spanac, branza, carne de miel, piure de cartofi), kofte(chiftelute din carne tocata si mirodenii, fierte, prajite, puse la cuptor sau pe gratar), humus.
La desert puteti servi baclava sau rahat turcesc. Mai putin cunoscute, dar foarte gustoase sunt lokma (gogosi dulci) si sutlac (bundinca de orez). Foarte buna la gust este si inghetata care este servita alaturi de prajituri sau cheesecake.
Cafeaua turceasca se serveste, de obicei, la desert. Insotita de un pahar cu apa, cafeaua este foarte tare si poate fi indulcita cu un cub de zahar. Raki este o alta bautura alcoolica turceasca, obtinuta din struguri si stafide, aromata cu anason iute. Bautura se serveste langa meze sau langa fructele de mare, cu un pahar de apa alaturi.
Situat in centrul vechi al statiunii, printre cladirile pline de istorie se afla restaurantul Saray. Aici veti gasi mancare traditionala turceasca, iar gazdele sunt foarte ospitaliere. Masa poate fi servita in gradina plina de verdeata sau in inauntru, unde decorul elegant creeaza o atmosfera speciala. La Saray au loc petreceri in fiecare seara: vineri este seara cabaretului, iar miercuri seara turceasca.
Restaurantul Ayhan Usta se afla in port si ofera o priveliste superba asupra Marii Egee. Aici se servesc multe preparate traditionale, peste proaspat si mancare internationala. Din meniu nu lipsesc cunoscutele vinuri turcesti.
Obiective turistice
Efes este unul dintre cele mai frumoase orase antice din Europa. Orasul a fost construit in anul 3000 I.Hr. Pe vremuri, aici se afla una dintre cele 7 minuni ale lumii: Templul lui Artemis. La 10 km de orasul Efes se afla casa Fecioarei Maria, cunoscut loc de pelerinaj.
Pamukkale este unul dintre cele mai fascinante peisaje din lume. Pamukkale, in traducere libera Castelul de Bumbac, se afla in apropiere de Kusadasi si este unul dintre cele mai vizitate locuri din Turcia. Frumusetea acestui loc este data de cascadele si lacurile albatre, ca niste piscine suspendate, formate pe un relief calcaros.
Parcul National Dilek este de o frumusete uimitoare; aici va puteti plimba in voie sau puteti face un picnic. Parcul este deschis in fiecare zi, intre orele 09.00 – 20.00, iar cea mai frumoasa perioada pentru a-l vizita este intre lunile aprilie – noiembrie. Este interzis sa faceti focul in parc; de asemenea, nu exista hoteluri si nu se poate campa.
Izmir este un oras superb, al treilea ca marime din Turcia, dupa Istanbul si Ankara. Daca veti ajunge aici, nu ratati ruinele orasului sau muzeele arheologice. Impresionante sunt si bazarele din Izmir si cladirile istorice transformate in cafenele sau restaurante.
Samos este o insula greceasca, celebra pentru vinul gustos pe care il exporta. Pentru a ajunge aici, va trebui sa luati ferry-boat-ul; calatoria dureaza 1 ora si 15 minute. Odata ajunsi aici, veti descoperi un bazar sau puteti vizita fabrica de vin. Alte puncte de atractie sunt: satul de vacanta Mitilini, manastirea Agia Triada, satul Hora si baile romane Pythagorion.
In Kusadasi se afla 3 pacuri acvatice, iar 2 dintre ele sunt printre cele mai mari din Europa. Adaland se afla la 4 km de Kusadasi si este compus din mai multe zone:Aquapark (adultii: 20 euro, copii 4 – 9 ani: 13 euro), Dolphinpark si Seapark. Daca doriti sa ajungeti in toate cele 3 zone va trebui sa platiti 55 euro (adultii) sau 40 euro (copii 4 – 9 ani). Parcul de distractii este deschis zilnic, intre orele 09.00 – 18.00.
Aquafantasy se afla la 6 km de Kusadasi, iar Longbeach Aquaresort la 5 km.
In afara marilor frumuseti istorice ce inconjoara Kusadasi-ul, orasul pastreaza in centrul sau exemple excelente ale moscheelor otomane si turcesti: Moscheea Fortareata, Moscheea Hanim, Moscheea Haji Ibrahim, Moscheea Turkmen, Moscheea Camiatik.
Festivaluri si sarbatori
Intrecerea Camilelor
Festivalul are loc anual, in jurul datei de 15, in luna decembrie sau ianuarie. Festivalul coincide cu perioada de reproducere la femele. Competitia incepe dimineata, dupa ce spectatorii si-au ocupat locurile. Taxa de intrare este de 3 dolari.
Shopping
Kusadasi este un adevarat paradis pentru fanii shopping-ului. De la suveniruri, condimente, cermice, la covoare, haine pana la geci din piele, aici veti gasi ceva pe placul fiecaruia.
Marele Bazar este principala atractie, iar multitudinea de magazine este incantatoare. Aici se vand suveniruri, covoare, bijuterii, haine si pielarii. Bazarul se afla la 5 minute distanta de port, iar cand vasele de croaziera ancoreaza in port, preturile cresc cu cel putin 50%. Comerciantilor turci le place targuiala, asa ca este posibil sa obtineti produsul dorit la jumatate din pretul cerut de acestia. In timpul verii, magazinele sunt deschise intre orele 09.00 – 00.00.
Kusadasi are 3 piete in aer liber. In fiecare marti se organizeaza piata pentru fructe si legume, miercuri are loc cea destinata hainelor. Aici veti gasi multe imitatii ale brandurilor celebre. Vineri are loc o alta piata la care se vand fructe, legume, condimente si peste.
In centrul statiunii se afla multe magazine ce vand imitatii: blugi, genti, ochelari de soare si ceasuri. In port se afla mall-ul Scala Nuova. Preturile sunt destul de mari si nu te poti targui cu vanzatorii. Flying Carpets este cel mai vechi magazin de gen din Kusadasi si se afla in port. De aici aveti ocazia de a cumpara covoare de calitate facute din matase, lana sau bumbac. Nu uitati ca turcilor le place sa se targuiasca.
La 40 minute de Kusadasi, in statiunea Soke, se afla 4 outlet-uri. Cele mai cunoscute branduri sunt: Quiksilver, Adidas, Nike, Benetton, Billabong, Levis. Tot aici veti avea ocazia de a descoperi maiestria designerilor turci.
Viata de noapte
O seara in Kusadasi se poate incheia intr-un mod spectaculos, dansand si simtindu-va bine intr-unul din barurile sau cluburile statiunii. Statiunea Kusadasi este faimoasa pentru viata de noapte. Principalele strazi unde distractia este garantata sunt: Barlar Sokagi si Asagi Barlar Sokagi. Multe cluburi sunt localizate in case vechi, din caramida rosie. In centrul vechi al orasului, numit Kaleici, sunt multe restaurante elegante si multe barur unde se asculta muzica live.
Preturile sunt medii, muzica satisface toate categoriile de varsta, iar pentru a intra in discoteci sau baruri nu este necesar vreun cod vestimentar.
Daca doriti sa petreceti pe plaja, mergeti la Miracle sau Jade. In timpul zilei, turistii lenevesc sub o umbrela, iar seara, pe masura ce muzica este data mai tare, iar bauturile incep sa curga, puteti dansa pana dimineata.
Nicio vacanta in Turcia nu este completa fara o seara turceasca. Pentru o seara autentica, mergeti la Caravanserai, un vechi castel otoman unde va puteti delecta cu dansuri si muzica turcesti si un delicios bufet.
Transport intern
Izmir Adnan Menderes Airport este pricipalul aeroport din Kusadasi si se afla la 80 km de statiune. In fata aeroportului se afla statia de autobuze de unde, la fiecare 30 minute, pleaca curse spre statiunile in jur.
Portul din Kusadasi este unul dintre cele mai mari porturi ale Turciei si este un popas obligatoriu pentru vasele de croaziera care traverseaza Marea Mediterana. Turcii se mandresc ca in portul din Kusadasi opreste cel mai mare vas de croaziera din lume, Grand Pricess, dar si alte nave la fel de celebre: Renaissance, Stella Solaris, Queen Odessa, Star, Costa Victoria, Celebrity Cruises. Din portul din Kusadasi puteti ajunge in insula greceasca Samos. Durata calatorie este de 2 ore.
Cel mai rapid mod de a va deplasa in Kusadasi este prin intermediul dolmus(microbuze). Principala statie se afla in centrul statiunii, iar de aici puteti ajunge in ce directie doriti: hoteluri, plaja sau in statiunile din apropiere. Preturile sunt mici si variaza in functie de destinatia aleasa.
Pentru mai multa intimitate si rapiditate, puteti opta pentru o masina inchiriata sau scuter. Preturile sunt relativ mici, iar daca sunteti un grup numeros, puteti negocia tarifele.
Taxiurile sunt o alta alternativa. Preturile nu sunt foarte mari, dar intre orele 24.00 – 06.00, tarifele se dubleaza.
Sfaturi utile
Turcia nu este membra U.E. asa ca aveti nevoie de pasaport pentru a putea intra in tara,viza se acorda la granita si pentru turisti romani nu mai este contra cost.
Daca va aflati in Turcia nu uitati ca aici orice se negociaza,mai ales in bazaruri,unde puteti cumpara la jumatate de pret fata de pretul spus initial de vanzator,deci NEGOCIATI!!!
Apa de la robinet nu este potabila. Cumparati apa imbuteliata sau serviti un ceai rece, o cafea sau un pahar de vin.
Din pacate, in Turcia nu mai exista restaurante care servesc cafea la nisip. In hoteluri si restaurante cafeaua este facuta la espressor. Daca doriti sa serviti o cafea autentica, la ibric, mergeti intr-un restaurant traditional.
In restaurante se lasa un bacsis de 10%, iar in restaurantele de lux, acesta poate ajunge pana la 15%.
Evitati sa faceti cumparaturi in weekend. Pentru turisti, preturile se dubleaza si este mai dificil sa negociezi.
Incercati sa platiti in lire turcesti; acelasi produs are pret diferit in euro, dolari sau lire turcesti.