Cum ajungi
Considerat „Inima Transilvaniei” sau „Orasul Comoara”, datorita prosperitatii inregistrate in perioada medievala, orasul Cluj isi cucereste azi turistii prin atmosfera sa speciala, ocolita parca de ritmul firesc al timpului, ii ademeneste cu numarul important de obiective turistice si ii convinge cu specialitatile culinare ardelenesti.
Cu avionul
In Cluj puteti ajunge cu avionul, cu trenul sau cu masina personala. Orasul detine un aeroport, localizat in Someseni, la 12 km de centrul municipiului, fiind al treilea aeroport, din punct de vedere al marimii, din tara.
Adresa aeroportului din Cluj este Traian Vuia, Nr. 149, iar numerele de telefon sunt: 40264416702, 40264307500 si 40264416788.
Cu trenul
Daca sunteti interesati de o calatorie cu trenul, trebuie sa stiti ca majoritatea are legaturi direct cu Cluj, dinspre Oradea, Arad, Brasov, Sighisoara, Timisoara, Ploiesti si Bucuresti.
Cu masina
Pe de alta parte, daca preferati sa ajungeti in Cluj mergand cu masina personala, aveti la dispozitie trei rute: drumul E60, legatura cu Oradea, Brasov si Bucuresti, drumul E81, legatura cu Satu Mare si Zalau sau drumul E58, care asigura legatura cu Dej, Bistrita, Baia Mare si Vatra Dornei.
Cand sa vizitezi
Desi Clujul este mirific decorat in timpul Sarbatorilor de iarna, cea mai potrivita perioada pentru a vizita municipiul romanesc este fie primavara, fie toamna, ca sa puteti vizita atat principalele obiective turistice, cat si Gradina Botanica, una dintre cele mai mari si mai frumoase din Europa de Est.
Unde sa te cazezi
Printre hotelurile din Cluj preferate in special de oamenii de afaceri, se numara Complexul Hotelier Premier, Belvedere si Opal, toate clasificate la patru stele. O noapte de cazare costa minim 80 de euro.
Cei care au un buget limitat pentru cazare in Cluj trebuie sa aiba in vedere oferta pensiunilor Mioval, Mures si Popan, tinand cont de faptul ca tariful pentru o camera dubla, pe noapte, incepe de la 60 de lei.
Unde sa mananci
Indiferent ca preferati un meniu bazat pe preparate ardelenesti sau ca sunteti mai degraba fanul bucatariei mediteraneene sau al celei asiatice, in Cluj veti gasi cu siguranta un restaurant pe gustul dumneavoastra.
De exemplu, pentru specialitati culinare traditionale, trebuie sa mergeti la Casa Ardeleana, unde puteti comanda cu incredere papara maramuresana, ciolan afumat sau frigaruile haiducesti.
De asemenea, un alt restaurant excelent pentru preparatele ardelenesti este Ciuleandra, aflat in incinta hotelului Best Western Topaz. Proprietarii s-au straduit sa formeze o atmosfera autentica de han medieval si au reusit cu succes, sustin clientii care au mancat aici. Ciupercile ciobanesti, aripioarele de pui cu mujdei sau medalionul rustic sunt doar cateva dintre felurile de mancare deosebit de apreciate de musafirii restaurantului.
In afara de preparatele traditionale, puteti merge la Milaneze pentru pizza, la Tokyo Sushi pentru mancare japoneza si la Akropolis pentru bucate grecesti.
Cu o suprafata utila de 200 de metri patrati si o capacitate de 120 de locuri, Baracca e imbinarea perfecta intre restaurant, cafenea si zona “to go”, designul contopind cele trei functii. Proiectul noului localul Baracca, deschis pe strada Napoca, este conceput dupa ideea doi in unu: cafenea si restaurant deopotriva. In cafenea se servesc si specialitati de bucatarie usoara, precum salate si sandwich-uri, iar in restaurant se servesc meniuri complexe.
Cel mai ieftin vin e la 29 de lei iar cel mai scump la 300 lei. Aviz amatorilor de bere – nu vor gasi asa ceva la Baracca. Coniacul variaza, in functie de marca, intre 9 si 20 de lei, iar whisky-ul intre 9 si 24 de lei. Adresa: str. Napoca, nr. 8A.
Obiective turistice
Clujul din perioada medievala era protejat de un zid de aproximativ 4 km care avea mai mult de 20 de bastioane (turnuri). In prezent, sub denumirea partial corecta de Bastionul Cetatii, poate fi admirat de turisti Bastionul Croitorilor, unul dintre putinele monumente istorice pastrate de pe vremea fostei cetati.
Bastionul reprezinta coltul de sud-est al cetatii medievale si la restaurarea din 1924 a fost transformat in muzeu. In perioada 2007-2009 a trecut printr-o noua renovare, iar in prezent gazduieste Centrul de cultura urbana, format dintr-o cafenea literara, o sala de conferinte si spatii expozitionale.
Gradina Botanica din Cluj este una dintre cele mai mari si mai frumoase din Europa de Est. Cu o suprafata totala desfasurata pe 14 hectare de teren, gradina adaposteste un numar impresionant de flori si plante din toata lumea, organizate in trei sere. Sera plantelor australiene si mediteraneene contine specii de ficus, Araucaria, Casuarina si feriga australiana arborescenta Alsophila Australis.
Sera palmierilor cuprinde 80 de specii de palmieri, decorativi sau cu importanta industriala in timp ce in Sera acvatica poate fi admirat un exemplar de lotus de pe Amazon. Acesta ocupa mare parte din bazinul central, in conditiile in care frunzele sale pot ajunge pana la 1,5 m in diametru.
In afara de aceste doua importante obiective turistice, in Cluj merita sa va plimbati princentrul vechi, studiind mixul arhitectural care defineste orasul. Trebuie sa va opriti la Palatul de Justitie si la Palatul Banffy, constructii impresionante, deosebit de apreciate de turisti.
Daca Palatul de Justitie are o inestimabila valoare arhitectonica, fiind monument istoric si de arhitectura catalogat, Palatul Banffy, sediul actual al Muzeului de Arta, este una dintre cele mai vechi cladiri istorice ale municipiului si poate fi vizitat achitand o taxa modica de doar 2 lei.
Continuati plimbarea vizitand Cetatuia, un alt loc superb din centrul orasului. De pe aleile acesteia se poate vedea o panorama foarte frumoasa a orasului, mai ales seara, cand este luminat, iar turnurile bisericilor precum si cladirile mai mari sunt minunat puse in valoare.
Seara e o placere sa te plimbi pe aici, orasul luminat se vede foarte frumos.
In municipiul de pe malurile Somesului Mic puteti vedea si o serie de lacasuri de cult, cele mai importante fiind Biserica Ortodoxa din Deal, ridicata cu sprijinul negustorilor romani din Brasov si Biserica Sfantului Mihail, una dintre cele mai valoroase monumente de arhitectura gotica din Transilvania.
Doua atractii majore ale Clujului se pot descoperi la periferia orasului: Parcul National Etnografic Romulus Vuia, alintat de localnici Muzeul Satului si Padurea Hoia, una dintre cele mai mari si mai bogate din tot judetul, aflata pe continuarea dealului ce incepe cu Cetatuia Cluj.
Muzeul Satului poate fi vizitat de marti pana duminica, intre 09:00 si 17:00 (ultimul grup intra la ora 16:00 ) iar pretul unui bilet este de 3 lei.
Padurea Hoia Baciu s-a transformat, de-a lungul timpului, in centrul fenomenelor inexplicabile. Aici au fost raportate aparitii misterioase, pe care cei mai creduli le considera fantome, au putut fi fotografiate obiecte zburatoare neidentificate si au fost inregistrate anomalii magnetice si fluctuatii ale campului electromagnetic.
Unul dintre cele mai ciudate fenomene, pe care nici cei mai sceptici oameni de stiinta nu il pot explica este aparitia unor urme pe pamant, zapada sau iarba, chiar sub privirea celor prezenti in padure.
Shopping
Piata Unirii din centrul orasului si strazile adiacente reprezinta cea mai importanta zona comerciala a municipiului. Aici se gasesc reprezentante Steilmann, United Colors of Benetton, En Vogue si S. Oliver. Daca preferati un stil mai sport, puteti vizita magazinele Puma, Motor sau Adidas.Mai puteti face cumparaturi si din Iulius Mall Cluj,unde veti gasi numeroase brand-uri.
De asemenea, in centrul Clujului se gasesc buticuri unde se vand suveniruri, articole vestimentare si produse hand made, inclusiv cosmetice sau parfumuri.
Viata de noapte
Scena esentiala pentru entertainment-ul sofisticat,Clubul Bamboo ia o forma noua inca odata, reafirmand angajamentul de a furniza oaspetiilor tot ceea ce este mai bun. Designul arhitectural frapant, decorul de lux si functionalitatea fara cusur combinate cu o echipa de management veterana care garanteaza ca fiecare seara sa decurga cu eleganta atat pentru oaspeti individuali cat si pentru adunari mai mari este reteta ce va mentine Bamboo intr-o categorie aparte in anii ce vor urma. Un simbol de durata in peisajul vietii de noapte. Adresa: Piata Mihai Viteazu (Multiplex Leul), telefon: 0264 535 322; 0734 226 266.
Club Obsession a fost deschis pe data de 1 decembrie 2005 pozitionandu-se pe piata ca fiind unul dintre cele mai mari cluburi din Transilvania, cu un design si o sonorizare de ultima generatie.Clubul in sine reprezinta un concept nou, prin party-urile la care sunt invitati artisti straini, trupe si DJ-I de renume din intreaga lume. Adresa: Str. Republicii, Nr. 109, telefon: 0740.61.61.06.
Intitulat sugestiv Crema, localul este unul dintre cele mai frecventate de localnici, datorita specificului londonez. Adresa: Piata Unirii, nr. 25, telefon: 0723.161.002.
Clujenii obisnuiesc sa isi petreaca timpul liber si in Kharma sau in Roland Garros. Primul se poate lauda ca a gazduit DJ celebri precum Internullo, Rhadoo sau Raoul, iar al doilea se bucura de o locatie privilegiata, chiar in centrul orasului.Considerat de clujeni cel mai vechi club din oras, Diesel este structurat pe trei nivele si organizeaza periodic concerte ale principalelor trupe romanesti.
In schimb, daca sunteti mai degraba interesati de o cafenea sau de o ceainarie unde sa petreceti momente relaxante, puteti merge la Tabu Cafe, complet renovata in august 2009. Printre specialitatile pe baza de cafea servite aici se numara mocaccino, caffe latte, dar si bautura casei, numita tabu cafe, formata din espresso, lapte, topping de ciocolata si frisca. Alte cafenele intime si cochete sunt Confetti Cafe, Mytos si Bonjour Cafe.
Transport intern
Sfaturi utile
Probabil ca in Cluj veti descoperi cel mai bine „adevaratul ardelean” si veti intelege de ce in aceasta parte a Romaniei timpul curge altfel. Clujenii nu se grabesc, savureaza fiecare moment si cu greu pot fi scosi din calmul lor.
Tocmai din acest motiv nu trebuie sa va suparati daca la ghiseul de la muzeu veti primi mai greu restul dupa ce ati achitat biletul sau daca la supermaket, angajatul de la caserie se va misca prea incet.
In schimb, localnicii sunt foarte primitori si amabili si dornici sa va prezinte principalele obiective turistice. De asemenea, puteti apela la serviciile unui taximetrist, daca partea financiara nu reprezinta o problema pentru dumneavoastra.
Pe de alta parte, evitati taxiurile aflate strategic in fata aeroportului sau in fata garii si cele care nu sunt inscriptionate cu logo-ul firmei de care apartin, fiind numite doar „Taxi”. Riscati sa fiti suprataxati.
Clujul ramane un oras interesant, plin de atractii turistice si de oameni politicosi si poate mai optimisti decat cei prezenti in Capitala.